Studioul oferă ținute pentru băieți până la 6-7 ani, iar pentru fete până la 8-9 ani. Dacă aveți mai mulți copilași, fiecare dintre ei va putea alege o ținută din studio.
Perioada desfășurării ședințelor foto de Crăciun este 4 noiembrie – 13 decembrie 2025.
Totuși, pentru cei care nu reușesc să ajungă în acest interval din diverse motive, decorul va fi activ până pe 9 ianuarie, dar cu disponibilitate (mult mai) limitată. Vă rog să țineți cont că fotografiile acestor ședințe vor fi livrate după Crăciun/sărbători.
Doar cei care vor realiza ședințele pana la 1 decembrie vor primi albumele până la Crăciun. Așa că dacă vă gândiți că un album este un cadou ideal pentru bunici, vă aștept în studio în luna noiembrie. Restul ședințelor vor primi albumele în luna ianuarie.
ȘEDINȚA FOTO SE REZERVĂ DOAR ÎN BAZA AVANSULUI DE 30% DIN PREȚUL PACHETULUI ALES.
Avansul nu este rambursabil, iar ședința se poate reprograma o singură dată, cu minim 24 de ore înainte.
Se pot achiziționa albume foto separat, la prețul de 300 RON.
Ședința foto se adresează familiilor (părinți și copii), dar bunicii sunt și ei bineveniți fără costuri extra.
Pentru ședințele care implică reuniuni de familie sau prieteni, detaliile se stabilesc in privat.
Pentru bebelușii mai mici de 3 luni, vă rog să consultați pachetele de nou-născut.