Primele luni din viața unui bebeluș sunt pline de schimbări. Zâmbetele apar din ce în ce mai des, curiozitatea crește, iar fiecare etapă aduce expresii și reacții noi.
Ședințele foto pentru bebeluși între 3 și 12 luni sunt realizate într-un stil simplu și natural, cu decoruri minimaliste și culori neutre și pastelate, astfel încât atenția să rămână asupra bebelușului.
Fotografiile surprind gesturile spontane, privirile curioase și bucuria acestor momente care trec atât de repede.
Mai jos poți descoperi pachetele disponibile pentru această ședință foto.
Ședințele foto pentru bebeluși sunt relaxate și adaptate ritmului copilului. În funcție de vârsta lui, realizăm fotografii pe fundaluri simple, în poziții naturale sau în decoruri minimaliste.
În timpul ședinței realizăm și câteva portrete de familie, pentru ca aceste amintiri să îi includă pe toți cei care fac parte din povestea lui.
După ședință vei primi o galerie online din care îți vei alege fotografiile incluse în pachet. Dacă îți dorești mai multe imagini, acestea pot fi achiziționate separat.
Această ședință foto este potrivită pentru bebeluși cu vârste între 3 și 12 luni, o perioadă în care schimbările sunt rapide, iar fiecare etapă aduce gesturi și expresii complet noi.
În primul an de viață, bebelușii cresc și se transformă într-un ritm incredibil. De aceea, mulți părinți aleg să fotografieze câteva dintre aceste momente speciale, pentru a păstra o poveste completă a primului an.
3–4 luni
Este perioada în care apar primele zâmbete conștiente. Bebelușii încep să reacționeze la vocea părinților, privesc curios în jur și devin mult mai expresivi. Este un moment delicat, în care fotografiile surprind gingășia și fragilitatea acestei vârste.
6–7 luni
Mulți bebeluși reușesc acum să stea în șezut, singuri sau rezemați, iar interacțiunea cu mediul din jur devine mult mai activă. Apar râsetele, privirile jucăușe și reacțiile spontane. Este una dintre cele mai îndrăgite vârste pentru fotografii, deoarece bebelușii sunt foarte expresivi.
9–10 luni
În această etapă, personalitatea începe să se contureze clar. Bebelușii sunt foarte curioși, activi și plini de energie, iar fiecare reacție devine o mică poveste. Uneori apar primele încercări de ridicare în picioare sau de mers de-a bușilea.
1 an
Prima aniversare este un moment simbolic pentru întreaga familie. La această vârstă, copiii sunt deja plini de expresii, gesturi și emoții, iar fotografiile surprind energia și bucuria acestei etape. Pentru multe familii, această ședință marchează finalul primului an și începutul unei noi etape.
La ședința foto de 1 an putem include și câteva cadre de tip smash the cake, în care bebelușul descoperă pentru prima dată un tort pregătit special pentru el. Este un moment plin de curiozitate, zâmbete și reacții autentice, surprins într-un decor simplu și luminos, în stilul minimalist al studioului.
Tortul nu este inclus în pachet și este adus de familie, pentru a respecta preferințele alimentare ale bebelușului.
Ședințele foto au loc într-un studio dedicat fotografiei de copii, situat în Valu lui Traian, Constanța.
Studio-ul este pregătit pentru confortul bebelușilor și al părinților.
Pentru a verifica disponibilitatea sau pentru a programa ședința foto, îmi poți scrie direct.